Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaților PMP la europarlamentare, că nu uită ce a făcut PNL și că acest partid este un „rău mare”, dar nu atât de mare ca România „să fie ocupată de PSD” din decembrie 2014, trasnmite corespondentul MEDIAFAX.
„Poate fi și o variantă de colaborare cu PNL în turul doi al alegerilor prezidențiale. Și la PNL, ca și la PSD, se va decide cine va candida la Președinție după europarlamentare. Domnul Antonescu și-a asumat un scor de 20 la sută. A spus singur că dacă nu obține acest scor pleacă. Deci vom vedea după europarlamentare”, a declarat Elena Udrea.
Ea a spus că nu uită că PNL „a stat alături de PSD și domnul Antonescu a stat alături de Victor Ponta și în 2012, când l-au suspendat pe Traian Băsescu, și în anii de guvernare, în care nu au făcut nimic”, dar că „între două rele” va alege răul cel mai mic.
„Între două rele, între răul cel mai mare, ca România să fie din 2014 decembrie ocupată de PSD la Președinție, Guvern, Parlament și în teritoriu și un rău mare, dar nu cât acesta, ca un candidat al PNL să fie susținut de noi, dacă s-ar ajunge în situația improbabilă ca în turul doi să fie un candidat al PNL, am putea, eventual, să ne gândim și la această soluție”, a mai afirmat Elena Udrea.
Ea a mai spus că speră totuși ca PNL să fie cel care să susțină candidatul PMP.
Elena Udrea, Elena Băsescu și alți lideri ai PMP au participat, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaților pentru alegerile europarlamentare, evenimentul având loc la un hotel de patru stele din centrul orașului, care îi aparține omului de afaceri Ilie Carabulea, aflat în arest.